PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Oaș – Fashion Show, prima ediție, un adevărat succes! Botezatu, invitat de onoare

Prima ediție a evenimentului „Oaș – Fashion Show”, organizat de designerul Simona Șpan și creatorul vestimentar Bianca Sas, a fost un adevărat succes. Evenimentul a avut loc, duminică seara, la Hotelul Poezia din Negrești Oaș.

Cel mai mare show de modă din Țara Oașului i-a avut ca invitați speciali pe Cătălin Botezatu, Ștefan Farell, supranumit regele modelingului din Transilvania și Corina Campian de la agenția City Fashion Kids.

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a fost cel mai așteptat invitat al evenimentului, oamenii au fost nerăbdători să îl cunoască, să îl vadă în persoană și să își facă o poză cu el drept amintire. Creațiile spectaculoase și expozițiile deosebite au fost completate de un cadru natural absolut superb ce i-a impresionat pe invitați.

Creațiile prezentate în fața publicului au fost semnate de către designerul Simona Șpan, creatorul vestimentar Bianca Sas și Raul Ciocan. Ținutele prezentate au fost completate cu accesorii, poșete și curele de la Anna Forgaci și cu bijuterii tradiționale create de Maria Codre, conform Jurnal de Satu Mare.