PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vânătoare de vitezomani în Satu Mare. Zeci de șoferi lăsați fără permis într-o singură zi

Poliţiştii rutieri sătmăreni sunt permanent prezenți la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, dar și pentru fluidizarea și siguranța traficului rutier, pe raza judeţului.

Astfel, la data de 4 mai, polițiștii rutieri sătmăreni au acţionat pe principalele artere ce tranzitează județul Satu Mare, cu scopul a reduce riscul rutier, a preveni evenimentele rutiere și a combate conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane care nu respectă regimul legal de viteză sau efectuează depășiri neregulamentare.

În urma activităților desfășurate polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 35 conducători auto, care au nu au respectat legislația în vigoare.

Astfel, 33 de conducători auto, cu vârste cuprinse între 21 și 69 de ani, au fost surprinși de aparatura radar din dotare circulând cu viteze cuprinse între 101-130 km/h, iar 2 conducători auto au efectuat manevra de depășire neregulamentară.

Sursa: IPJ Satu Mare