PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare și alte opt localități rămân fără apă! Oamenii sunt îndemnați să își facă stocuri

Municipiul Satu Mare și alte opt localități din județ rămân fără apă din de 12-16 ore, ca urmare a lucrărilor de construcție la podul de la ștrand. Oamenii sunt îndemnați să își facă stocuri.

,,Continuarea lucrărilor pentru construcția podului peste râul Someș necesită devierea unei conducte de mare capacitate ( DN 800) de pe strada Ștrandului. Iar pentru executarea acestei lucrări este necesară întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Satu Mare și comunele Botiz, Micula, Lazuri, Dorolț, Vetiș, Păulești, Culciu și Odoreu timp de aproximativ 12-16 ore.

Întreruperea va avea loc miercuri, 22 iunie, începând cu ora 22.00, iar reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, joi, 23 iunie”, informează Prefectura Satu Mare.

Apaserv Satu Mare anunță că lucrarea a fost astfel programată pentru a crea cât mai puțin disconfort consumatorilor atât persoane fizice cât și juridice. În urma intervenției este posibil fenomenul de apă cu impurități pentru scurt timp.

Operatorul Apaserv Satu Mare își cere scuze pentru inconveniențe și îi roagă pe cetățeni să-și facă stocurile necesare de apă pentru a trece peste această perioadă fără probleme.