PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Centura Sătmarului, realizată 97%. Prima deplasare cu maşina pe întreaga lungime

Centura Sătmarului este realizată în proporţie de 97%. Cea mai mare investiţie din judeţ, din ultimii zeci de ani, este aproape de final. Au mai rămas puţine detalii de finalizat. Constructorul a anunţat că va redeschide partea dinspre Aeroport până la Drumul Careiului până în 31 mai, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Termenul pentru finalizarea întregii investiţii este 15 iunie, însă nici acesta se pare că nu va fi respectat. Cu toate acestea, lucrările sunt tot mai aproape de ifnal, fiind vorba de zile sau săptămâni până la deschiderea întregii centuri.

Centura începe din nordul municipiului, de la intersecția cu DN19 dinspre Halmeu și Sighetu Marmației și continuă pe partea de vest a orașului, intersectează DN19A și DN19 spre Carei și se termină în partea de sud la intersecția cu E81/DN19A spre Zalău și Cluj Napoca.

Din cei aproape 20 de km ai centurii, 14 km vor fi la profil de două benzi pe sens și separator median, iar restul vor avea o singură bandă pe sens. „Proiectul mai cuprinde două noduri rutiere denivelate și un pod peste Râul Someș în lungime de 650 m.

Constructorul Centurii este Asocierea Itinera SpA – Collini Lavori SpA – Via Design SRL care avansează foarte serios cu lucrările la centura municipiului Satu Mare.Varianta de Ocolire Satu Mare este o investiție a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un proiect finanțat integral din fonduri europene prin POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu o valoare de 304 milioane lei fără TVA.