PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Doi sătmăreni condamnaţi pentru omor, exemple de bună purtare în Pernitenciarul Oradea

Doi bărbați din județul Satu Mare, condamnați pentru omor, sunt exemple de hărnicie la Penitenciarul Oradea. Ovidiu Burlacu este coordonatorul deținuților în atelierul de producție a corpurilor metalice de la Penitenciarul Oradea. El a lucrat ca lăcătuș mecanic înainte să fie închis. Acum, bărbatul are o condamnare de 12 ani din care a ispășit deja jumătate. Ioan Crișan, condamnat și el pentru omor, lucrează la cantina penitenciarului și le servește masa deținuților.

Ovidiu Burlacu este unul dintre cei mai harnici deținuți de la Penitenciarul Oradea, lucrând de luni până vineri câte opt ore pe zi. Datorită priceperii sale, el a ajuns să fie coordonatorul atelierului de producție a corpurilor metalice. În momentul în care jurnaliștii bihoreni au ajuns în vizită la penitenciar, el împreună cu alți cinci deținuți munceau la viitoare mese din fier forjat.

Sătmăreanul se află în regim închis și, cu toate că lucrează cinci zile pe săptămână, spune că timpul trece greu, mai ales departe de familie.

“Îmi place să vin aici, să muncesc. Mai trece timpul, mai uit de probleme. În rest, timpul trece greu. Familia e departe, mai vorbesc doar cu copiii. Eu ispăşesc o pedeapsă de 12 ani, din care am făcut şase. Aici lucrez de luni până vineri, opt ore”, a povestit prizonerul pentru jurnaliștii de la eBihoreanul.

Ioan Crişan, în vârstă de numai 24 de ani, a fost închis aproape 10 ani pentru omor. El lucrează la cantina penitenciarului, iar în timpul liber citește.

“Acum stau în cameră şi citesc două romane de dragoste, împrumutate de la biblioteca de aici. Sunt din Negreşti Oaş şi sunt aici de cinci ani. Mai vorbesc cu familia zilnic la telefon, dar azi nu va veni nimeni la mine”, a spus Ioan.

În Penitenciarul Oradea sunt închişi 585 de bărbați, capacitatea legală (care ar asigura 4 mp fiecărui deţinut în cameră) fiind de 440 de locuri. În schimb, sunt instalate mai multe paturi, şi anume 689. Gradul de ocupare al închisorii este astfel de 132%, potrivit eBihoreanul.

Penitenciarul Oradea şi-a deschis, marţi, porţile pentru cei ce și-au dorit să descopere condiţiile în care trăiesc cei 585 de deţinuţi. Turul prin instituţia de maximă siguranţă a cuprins vizitarea mai multor ateliere în care deţinuţii confecţionează, de exemplu, mese de fier forjat şi plase de cadouri, o cameră de detenţie, cabinete medicale, o bibliotecă, dar şi o sală cu jucării în care taţii pot să stea cu copiii lor.

Întregul reportaj îl găsiţi pe eBihoreanul.