A început amenajarea pistei de biciclete de pe strada Botizului din municipiul Satu Mare. Pista va lega strada Botizului de podul Golescu, iar zona se va schimba complet la față.
Bugetul total al proiectului este de 6,977,128.78 lei
„Se lucrează la pista de biciclete care va lega strada Botizului de podul Golescu. Investiția este realizată printr-un proiect finanțat din fonduri europene”, a transmis primarul Kereksneyi Gabor.
Obiectivul general vizat prin acest proiect este reducerea emisiilor de carbon în municipiul Satu Mare prin investiții bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Satu Mare.
„Obiectivul specific al proiectului este crearea, modernizarea și extinderea unei rețele coerente de piste/trasee pentru biciclete, astfel încât să se poată asigura condițiile pentru realizarea unui transfer sustenabil al unei părţi din cota modală a transportului privat cu autoturisme către utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare. Ȋn acest mod, se pot diminua semnificativ traficul rutier cu autoturisme și emisiile de echivalent CO2 din transport în municipiu. În acest sens, se va urmări creșterea atractivității acestui mod de transport nemotorizat, prin îmbunătățirea condițiilor de deplasare cu bicicleta, asfel încât utilizarea autoturismelor să devină o opțiune mai puţin atractivă din punct de vedere economic şi al timpilor de parcurs, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport”, se arată pe site-ul Primăriei Satu Mare.