PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. România, groapa de gunoi a Europei. Camion încărcat cu deșeuri oprit la Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 7.000 de kilograme de deșeuri, constând în cauciucuri uzate şi utilaje agricole uzate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege, necesare transferului unor astfel de materiale.

Ieri, 13 iulie, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean român.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate, un tractor şi utilaje agricole uzate de la o societate comercială din Germania pentru trei societăţi comerciale din România.

În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 7.000 de kilograme de anvelope aflate într-o stare avansată de degradare şi utilaje agricole, de asemenea în stare de degradare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau incomplete.

Conform legislaţiei în vigoare, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version