PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmărean prins în timp ce transporta lemne fără documente. Amendat cu 1.000 de lei

La data de 6 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică- Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat activități pentru combaterea și prevenirea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, polițiștii au identificat, pe raza localității Huta Certeze, un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate, care transporta cantitatea de 4,5 metri cubi de material lemnos, de esență fag, fără a deține documente de proveniență pentru acesta.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată, în vederea confiscării și plasată în custodia Ocolului Silvic Negrești Oaș.

Persoana în cauză a fost sancționată cu suma de 1.000 de lei, conform legii nr. 171/2010.

Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version