PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Impact între două mașini, în municipiul Satu Mare. Poliția, la fața locului

Un accident de circulație s-a produs, în această după-masă, vineri, 8 iulie, în municipiul Satu Mare. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.

Accidentul s-a produs pe strada Cibinului din cartierul Carpați II. Un șofer aflat la volanului unui autoturism marca Skoda nu a respectat indicatorul Cedează trecerea, a pătruns în intersecție moment în care s-a produs impactul cu un Dacia Duster care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul Skoda a fost proiectat într-un VW parcat pe marginea drumului.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. La fața locului s-au deplasat și polițiștii care urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.