PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Probleme cu gunoiul la complexul Dana din Micro 17

Mai mulți locatari ai complexului Dana din cartierul Micro 17 se plâng că nu pot obţine containere pentru depozitarea gunoaielor în curtea proprie şi sunt trimişi în curtea blocului din vecini, deşi există containere ale unor firme. Mai mult, ei arată că în curtea interioară este plin de mizerie şi că deşeurile sunt aruncate peste tot.

“Firma de salubritate Florisal zice că doar firmele au containere aici, nu și locatarii, și refuză să aducă containere pentru bloc pe motiv că îi curte privată, și toată lumea din bloc are contracte cu Florisal fiecare apartament și ei refuză să pună containere pentru bloc”, susţine o femeie care locuieşte în complex.

Containerele existente au ajuns să fie și înconjurate de gunoi, fiind şi un miros insuportabil.

“Miroase foarte urât și chiar dacă vine și ridică gunoaiele din când în când ei nu ridică și de pe jos şi ne pune să ne ducem gunoiul în altă parte, cum ar fi în curtea cu magazinul Lebăda din Micro 17”, a declarat o locatară.