PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Inspecție la podul de la ștrand. Proiectul, realizat în proporție de 63%

Inspecție la podul de la ștrand. Vicepremierul Kelemen Hunor și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au vizitat șantierul podului. Proiectul este realizat în proporție de peste 60 la sută, finalizarea fiind preconizată undeva în vara anului viitor.

Vicepremierul României, Kelemen Hunor și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au ajuns, astăzi, marți, 30 august, la Satu Mare și au făcut o vizită pe șantierul podului peste râul Someș de pe strada Ștrandului.

Potrivit primarului Kereskenyi Gabor, proiectul este realizat în proporție de 63% (stadiu fizic), iar lucrarea ar urma să fie finalizată anul viitor, termenul fiind de 30.06.2023. ,,Finanțarea va fi asigurată, nu sunt probleme”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

,,O finanțare importantă din partea bugetului de stat, din partea Ministerului Dezvoltării, de 164 de milioane de lei. (…) În ceea ce privește gradul de execuție, eu cred că se vede cu ochiul liber că s-a avansat bine și se lucrează în continuare și, evident, noi vom acorda tot sprijinul pentru ca această investiție importantă să fie realizată și executată anul viitor”, a mai spus ministrul Cseke Attila.