Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr. 11, județul Satu Mare, desfăşoară activitatea de recrutare a candidaţilor pentru a participa la concursul de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice” în anul universitar 2022-2023, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, cursuri cu frecvenţă.
Pentru anul universitar 2022 – 2023, sunt scoase la concurs un număr de 75 de locuri, repartizate conform Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice” în anul universitar 2022-2023.
Înscrierea pentru admitere se realizează în perioada 19.08.2022-31.08.2022, urmând ca dosarele în volum complet să fie depuse de către candidați până la data de 11.09.2022.
Informaţiile privind înscrierea, condiţiile de participare şi constituirea dosarelor de candidat se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, telefon 0261/807777, interior 20667 sau interior 20668 de luni până vineri, între orele 09:00 – 15:00, precum şi pe site-ul: www.academiadepolitie.ro.
Sursa: IPJ Satu Mare