PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mircea Govor, despre schimbarea vicepreşedinţilor CJ: A fost visul meu. Noua alianţă la nivel de judeţ

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a declarat astăzi, că a fost visul lui ca PSD să aibă din nou vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean Satu Mare şi a prezentat noua alianţă la nivel de judeţ, PSD-UDMR-PNL.

“Pataki Csaba a spus un lucru: am intrat în normalitate. Aştept şi eu de câţiva ani să intrăm în nromalitate. Multumesc domnului preşedinte, mulţumesc domnului preşedinte Liviu Pop de la PML cu care am făcut noua alinaţă la nivel de judeţ, alianţa PSD-UDMR-PMP, esteo alianţă sănătoasă, o alianţă care vrea binele comunităţii, continuarea proiectelor şi mai mult, să ne implicăm cât mai mult în viitoarele proiecte pentru Satu Mare. E o coaliţie pentru binele şi viitorul acestui judeţ. Am avut două mandate de vicepreşedinte la Consiliul Judeeţan şi a rămas ceva în urma mea. Cu noii colegi de la coaliţie, cu cei doi viceprşedinţi cu care sunt mândru, sunt ferm convins că vor aduce plus valaore şi vor face tot posibilul în aşa fel încât să răspundă cerinţelor şi să aibă colaborare cât se poate de bună şi corectă cu cei din Consiliul Judeţean şi cu sătmărenii”, a declarat Govor.

El şi-a exprimat convingerea că peste doi ani realizările se vor vedea la nivel de judeţ.

“A fost visul meu, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Această coaliţie în trei a fost planificată altfel, PNL-UDMR-PSD, acum patru luni am discutat, dl. Preşedinte ştie că s-a luat o decizie la nivel naţional să mergem în trei. Până la urmă am ajuns tot în trei, dar fără PNL, suntem cu PMP. Nu-mi rămâne decât să spun că puteţi conta pe noi”, a spus Govor.

Noii vicepreşedinţi aleşi astăzi sunt Lenuţa Cornea şi Oliviu Buzgău.