PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ziarul tipărit Friss Ujsag dispare. Unii jurnalişti trec pe online, alţii sunt concediaţi

Ziarul tipărit Friss Ujsag, aflat sub patronajul senatorului UDMR Turos Lorand, dispare începând cu 1 septembrie. Decizia a fost luată luni, iar unii oameni au fost informaţi că de miercuri nu vor mai avea loc de muncă, potrivit Transtelex.

Ultimul număr al ziarului tipărit va apărea miercuri 31 august, după care ştirile vor apărea doar în versiunea online a acestei publicaţii. Vestea i-a şocat pe mulţi angajaţi care s-au trezit peste noapte fără locuri de muncă.

Potrivit sursei citate, în ultima perioadă au fost mai multe probleme, dar cheltuielile cu hârtia şi de tipărire au crescut foarte mult şi ar mai urma să crească cu circa 20%. În plus, tipografia din Debrecen unde era tipărit ziarul se va închide tot din 1 septembrie. De asemenea, de la apariţia presei online tirajul ar fi scăzut la jumătate, la circa 4.000 de bucăţi pe zi. Astfel, patronajul a luat decizia de a închide ediţia print.

În aceste condiţii, nu este foarte clar ce se va întâmpla cu toţi angajaţii. Unii jurnalişti îşi vor continua munca la ediţia online, iar alţii, de care nu va mai fi nevoie, vor fi concediaţi.

Comunitatea maghiară din judeţ a avut ziar tipărit încă din 1968, iar după anii 2000 s-au schimbat mai mulţi proprietari.