O nouă zi de sâmbătă a debutat cu trafic intens în punctele de trecere a frontierei sătmărene, după ce și ieri aglomerația din cele două puncte de la frontiera cu Ungaria a fost în tonul obișnuit al ultimei perioade, informează Poliția de Frontieră. Numai în ultimele 24 de ore, prin vama Petea au ieșit din țară zeci de mii de persoane.
În prezent, la Petea se lucrează pe 6 artere de control pe sensul de ieșire din țară, iar la Urziceni pe cinci artere de control pentru ieșirea din România (cele 3 destinate ieșirii, plus alte două de pe sensul de intrare care acum au fost operaționalizate pentru ieșire). ,,Cel mai probabil, acesta este ultimul weekend aglomerat din sezonul estival al anului 2022 și am vrea ca la începutul săptămânii viitoare să putem spune că avem sentimentul lucrului bine făcut și al datoriei împlinite’’, mai spun reprezentanții Poliției de Frontieră.
Numai în ultimele 24 de ore, prin PTF Petea au ieșit România 29.215 persoane, călătorind cu 7.320 mijloace de transport.
Sătmărenii care astăzi intenționează să călătorească în Ungaria pot folosi, în intervalul orar 10.00 – 18.00, punctele temporare de la Peleș, Bercu și Horea.
Aplicația traficonline, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române, oferă cetățenilor informații actualizate în permanență despre timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei, așa încât, la pornirea în călătorie, cetățenii să își poată stabili traseul în cel mai convenabil mod pentru fiecare dintre ei.
Sursa: Poliția de Frontieră