PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Avram Iancu, comemorat la Carei. Adrian Cozma: Rămâne pentru noi tânărul care s-a luptat pentru ţara lui

Crăişorul munţilor, Avram Iancu, a fost comemorat astăzi la Carei, la împlinirea a 150 de ani de la moartea lui. Deputatul Adrian Cozma a afirmat că eroul îngropat la Ţebea rămâne tânărul care s-a luptat pentru ţara lui.

“Se implinesc 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, erou al naţiunii române. Avram Iancu a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol extrem de important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

Acum e la Țebea, la cimitirul din satul Ţebea, lângă gorunul lui Horea, conform dorinţei sale testamentare. A murit luptând pentru libertate. Un exemplu și un simbol pentru națiunea noastră.

Avem datoria să i cinstim memoria și să insuflăm tinerelor generații ideea de patriotism și atașamentul față de țară și valorile ei.
Avram Iancu rămâne pentru noi tânărul care s-a luptat cu curaj pentru țara lui. Ca nepot al lui Horea a simțit că trebuie să ducă mai departe idealurile românilor transilvăneni”, transmite Adrian Cozma.