Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare revine cu următoarele pecizări privind acțiunea de control la SC Restaurant Cinque SRL Satu Mare:
-
acțiunea de control la locația menționată s-a derulat în data de 22.09.2022
-
a fost verificat modul în care este respectată legislația în vigoare,
-
reprezentanții operatorului economic au fost invitați, pe data de 23.09.2022, la sediul CJPC Satu Mare, cu documentele necesare încheierii actului de control, în urma constării deficientelor, cu o zi în urmă
-
totodată, după încheierea verificării la fața locului, pe 22.09.2022 a fost dispusă măsura complementară a opririi temporare a activității până la remedierea deficiențelor, rămânând deschisă activitatea la bar.
-
pe data de 23.09.2022 a fost întocmit actul de control prin care operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 15.000 lei, un avertisment și măsura complementară a opririi temporare a activității până la remedierea deficiențelor.
Abaterile constatate:
-
utilizarea unot frigidere neigienizate, cu aglomerări de praf la chedere și pe margini, cu lichide scurse, rugină, depuneri negre lipicioase
-
prestarea de servicii alimentare cu produse neetichetate
-
folosirea unor condiții necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, în blocul alimentar, (aragaz, plită, frigidere, pardoseală neigenizate, pereți cu tencuială scorojită, cu mucegai și igrasie).
Pe data de 26.09.2022, comisarii sătmăreni au verificat măsurile dispuse operatorului economic și s-a constatat faptul că acesta le-a dus la îndeplinire (a igienizat echipamentele de gătit, a zugrăvit pereții și a placat cu faianță tavanul de deasupra plitei, motiv pentru care unitatea a fost redeschisă în totalitate.