Restaurantul Cinque vine cu clarificări după ce OPC a anunțat “oprirea temporară”. Reprezentanții restaurantului spun că cei de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au închis doar bucătăria, iar ”toate deficiențele au fost eliminate în mai puțin de o zi”. Totodată, cei de la Cinque precizează că probleme apărute ”sunt discutabile”, iar ele au apărut și din cauza volumului foarte mare de lucru.
Redăm, mai jos, precizările făcute de reprezentanții Cinque Bistro:
,,Pentru a clarifica situația neplăcută în care numele societății noastre a fost implicat, vă prezentăm următoarele:
Bucătăria restaurantului nostru a făcut obiectul unui control din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare, în urma cărora s-au găsit o serie de nereguli. Natura acestor probleme este discutabilă, dat fiind volumul foarte mare de lucru, dar și din alte considerente pe care nu le vom dezvolta aici.
Cert este faptul că după controlul de joi, 22 septembrie, am primit o somație de conformare, iar în mai puțin de o zi am reușit să eliminăm toate deficiențele invocate de CJPC. Este important de precizat că doar bucătăria a fost închisă în această perioadă, restul restaurantului fiind deschis.
Iar vineri, 23 septembrie, am reușit să redeschidem și bucătăria. Cu tot respectul față de libertatea mass media, pe care o înțelegem și o susținem, considerăm că unele titluri au fost mult exagerate, fiind scris că s-a închis întregul restaurant.
Nu dorim să facem un subiect de dispută publică din această situație neplăcută, tot ce dorim este ca adevărul să fie reliefat cât mai clar și corect. În definitiv, și noi încercăm să oferim servicii de calitate și locuri de muncă pentru zeci de persoane”.
CITEȘTE ȘI: