PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tragedie în județul vecin. S-au dus după ciuperci și au sfârșit zdrobiți sub un utilaj

Tragedie în județul Bihor. Doi bărbaţi au mers la cules de ciuperci și au sfârșit zdrobiţi sub un utilaj forestier, informează ebihoreanul.ro.

Potrivit sursei citate, un bărbat în vârstă de 49 ani şi un altul în vârstă de 56 ani au fost găsiţi morţi, miercuri dimineaţă, zdrobiţi sub un TAF, într-o zonă împădurită din localitatea bihoreană Lazuri, denumită “Pârâul Negru”. Cele două victime au fost descoperite de un bărbat care a şi sunat imediat la numărul de urgenţă 112, pentru a cere ajutor.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie, criminalişti, dar şi echipaje medicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru cele două victime. “Din primele investigaţii, nu există suspiciuni că cele două persoane au fost victimele unei infracţiuni. Cauzele exacte ale decesului lor şi circumstanţele în care s-a produs tragedia vor fi stabilite în finalul cercetărilor”, a declarat, pentru Bihoreanul, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar-şef Alina Fărcuţa.

Verificări au făcut, la faţa locului, şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, însă din datele strânse, deşi au suferit un accident în timp ce se aflau pe un utilaj forestier, cei doi bărbaţi nu efectuau activităţi pentru nicio societate comercială cu drept de exploatare în pădurile din zonă. “Cele două persoane au fost găsite într-o porţiune situată între limita zonei administrate de un ocol silvic privat şi cea administrată de Romsilva. Familiile victimelor au pretins că cei doi au plecat marţi seară la cules de ciuperci. Rămâne să stabilească Poliţia ce s-a întâmplat”, au declarat, pentru Bihoreanul, surse din ITM Bihor.

Sursa: ebihoreanul.ro