PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vești bune pentru părinți, direct din Parlament! Anunțul făcut de deputatul Radu Panait

Vești bune pentru părinți, direct din Parlament, anunță deputatul Radu Panait. Proiectul de lege privind extinderea vârstei până la care se poate acorda concediul medical și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav (de la 7 la 12 ani) s-a aflat pe masa Comisiei de Sănătate din Senat și a primit încă un aviz pozitiv.

,,I-am făcut și pe colegii mei să înțeleagă faptul că în urma acestui proiect ar avea de câștigat și copiii, dar și părinții lor. Pentru familiile monoparentale responsabilitatea unui copil este implicit mai mare. În prezent, în momentul în care un copil cu vârsta mai mare de 7 ani se îmbolnăvește, acesta nu poate fi îngrijit corespunzător deoarece părintele sau părinții sunt nevoiți să meargă în continuare la muncă. Ori știm foarte bine că cei mici au nevoie de părinți și la vârsta de 9, 10 sau 12 ani, mai ales în condiții de boală.

La final, aș vrea să vă rog să fiți atenți la politicienii pe care i-ați votat. De ce spun asta? Este pentru a treia oară când colegi din Parlament ajung să îmi fure un proiect de lege. Coincidență sau nu, exact la o zi după ce eu am depus acest proiect de lege în 20.06.2022, mai mulți colegi neafiliați (foști PNL-iști) au avut inspirația de a depune același proiect de lege! Credeți în coincidențe? Eu sigur nu, tocmai de aceea de această dată am cerut respingerea acestui proiect pentru dubla legiferare.

Colegii mei din Parlament ar trebui să înțeleagă că nu ne aflăm acolo pentru a concura și nici pentru a fura sau a plagia. Rolul nostru e de a face bine pentru cei care se bazează pe noi, au încredere în noi și ne-au acordat poate nu o dată votul lor de încredere!”, a spus deputatul Radu Panait, într-o postare pe pagina sa de Facebook.