PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Vai de ea Bibliotecă Judeţeană! Plouă în clădire după ce au cheltuit o grămadă de bani!

Vai de ea Bibliotecă Judeţeană! Conducerea Bibliotecii Judeţene din Satu Mare îşi arată din nou competenţa. Deşi au trecut mai multe luni de la mutarea în noul sediu, încă nu sunt rafturi suficiente, s-au efectuat lucrări, însă unele dintre ele sunt de proastă calitate. Astăzi a plouat de-a dreptul în clădirea în care s-au investit banii Consiliului Judeţean, implicit ai sătmărenilor. Angajaţii s-au chinuit să pună câteva găleţi pentru a opri scurgerea apei la parter şi distrugerea ei completă.

Potrivit surselor PortalSM totul a pornit de la lucrări stupide efectuate la terasa de pe acoperiş. Aici exista un sistem de încălzire în pardoseală care să topească zăpada, deoarece nu există o altă modalitate de a fi evacuată.

Conducerea Bibliotecii s-a gândit să facă economii şi să scoată din funcţiune sistemul de încălzire, astfel că a angajat o firmă care a spart gresia şi a scos şi firele pentru încălzire. Muncitorii au scos însă şi izolaţia şi au montat gresie nouă. Astfel, după ploile din ultimele zile apa a pătruns la etajul doi pe tavan şi pe pereţi. Disperaţi, angajaţii s-au chinuit să pună câteva găleţi pentru a nu fi afectat şi parterul deoarece apa a început să se scurgă de la etaj.

Tensiune în Biblioteca Judeţeană

Trebuie amintit faptul că situaţia din Biblioteca Judeţeană este destul de tensionată. Angajaţii se plâng că pentru acţiunile pe care pe desfăşoară nu sunt sprijiniţi nici măcar cu consumabile precum hârtie sau pixuri şi sunt obligaţi să scoată bani din buzunarele lor pentru a mai organiza câte o manifestare.

Totul se întâmplă din cauza politizării, mai exact a numirii pe posturi de conducere a clientelei politice, persoanele care dirijează banii sfidându-i efectiv pe angajaţi.

Deocamdată, nu este clar dacă cineva va răspunde pentru aceste fapte sau dacă cei de la Consiliul Judeţean vor întreba măcar pe ce s-au cheltuit banii.