PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zeci de vinovați în cazul vaccinărilor false din Vama Petea. Plus alți zeci de suspecți, în vizor

Zeci de vinovați în cazul vaccinărilor false din Vama Petea. Plus alți zeci de suspecți, în vizor. În cauza privind certificatele false de vaccinare din centrul de vaccinare Petea (Satu Mare), cauză mediatizată prin comunicatele nr. 942/VIII/3 din 16 noiembrie 2021, 946/VIII/3 din 17 noiembrie 2021 şi 996/VIII/3 din 25 noiembrie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus, până în prezent, sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a 35 de inculpaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de: dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual, complicitate la fals informatic, etc.

În acest moment, în cauza iniţială, procurorii desfăşoară în continuare cercetări faţă de un număr de şapte inculpaţi aflaţi sub control judiciar şi faţă de 90 de suspecţi.

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate până în prezent, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În toamna anului 2021, 34 dintre inculpaţi ar fi remis unui intermediar (care şi el a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii anticorupţie) câte 250 de euro, în schimbul obţinerii unor adeverinţe de vaccinare şi implicit certificate digitale europene Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.

Mai departe, în scopul menţionat mai sus, din banii respectivi primiţi de la cei 34 de inculpaţi, intermediarul ar fi remis inculpatei H. Daniela-Ioana, la data faptelor asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, judeţul Satu Mare, câte 150 euro/persoană, în total 5.100 euro, restul păstrându-i pentru sine.

Cei 35 de inculpaţi au declarat expres, în prezenţa apărătorilor aleşi, că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora – între 1 (un an) şi 3 (trei) ani cu suspendarea executării pedepsei şi interzicerea unor drepturi.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpaţi împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate Tribunalului Satu Mare.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Exit mobile version