Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare cercetează o sătmăreancă, după ce au găsit într-o mașină, peste 500 pachete de ţigări de provenienţă Duty-Free, marfă pentru care femeia nu a putut prezenta documente justificative.
Miercuri, 12 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. În jurul orei 18.00, polițiștii au oprit în trafic, pe un bulevard din municipiul Satu Mare, un autoturism înmatriculat în Satu Mare. Acesta era condus de un cetățean român, iar împreună cu el în mașină se afla și o sătmăreancă în vârstă de 33 de ani.
La controlul efectuat, polițiștii au descoperit în portbagajul autoturismului, într-un sac de rafie, mai multe pachete cu țigări. Autoturismul și persoanele au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii țigărilor din mijlocul de transport, a rezultat cantitatea de 501 pachete de ţigări de provenienţă Duty-Free, în valoare de aproximativ 5.860 lei, despre care femeia a declarat că îi aparțin, însă nu a putut prezenta documente justificative.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor iar faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră