PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Profesor reclamat pentru purtare abuzivă, achitat. Părinţii au cerut să predea în continuare

Un profesor din judeţul Satu Mare care a fost reclamat pentru purtare abuzivă după ce le-ar fi spus elevi lor că sunt “proşti” a scăpat de dosar.  Profesorul a fost reclamat de un singur părinte, iar ceilalţi părinţi din clasă au cerut ca profesorul să predea mai departe matematică.

Totul a început, potrivit informaţiilor PortalSM, în data de 22.01.2021, în timpul orei de matematică, desfășurată on-line, la clasa a IX-a A de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, când profesorul a început să țipe la elevi. El s-ar fi enervat pentru că nu-i vede pe ecran, iar la solicitarea lui, elevii și-au resetat camerele, dar problema tehnică a persistat.

Iritat de această situație ar fi început să-i amenințe pe copii spunându-le că vor primi nota 1 toți elevii cărora nu le funcționează camera și a început să ţipe la ei, spunându-le: „bă proștilor nu-mi dați nicio explicație, îmi pare rău că mi-am pierdut ora asta, dar de luni vă ard și o să plângeți cu lacrimi, râsul astă mă irită și o să plătiți scump pentru el”.

Unii elevi au susținut că de la începutul anului școlar acest profesor a avut o atitudine ostilă față de toți elevii, atitudine care de-a lungul timpului ar fi degenerat în jigniri.

Deşi această reclamaţie a fost cercetată de Poliţie şi Parchet, un număr de 22 de părinți au solicitat că profesorul să predea în continuare matematică.