PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Radu Panait: O Românie normală înseamnă o Românie fără penali în primării sau Parlament!

Parlamentul a adoptat ieri două proiecte prin care persoanele condamnate penal nu mai pot candida la funcții publice atât la nivel local, cât și la nivel național.

Radu Panait:

”Fără penali în funcții publice” este unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale USR, care a stat de altfel și la baza înființării partidului nostru. Și iată că azi a devenit realitate, după ce a trecut de votul Parlamentului. A fost nevoie de 5 ani pentru ca Parlamentul României să înțeleagă, însă acum începe cu adevărat renormalizarea României.

Știm bine, în România corupția ucide. Am văzut-o în nenumărate rânduri în sistemul de sănătate șubred pe care îl avem, bazat pe un management slab și corupt. Din cauza corupției mulți oameni și-au pierdut viața, și tot mai mulți români trăiesc în sărăcie sau se află la un pas să ajungă acolo. În ultimii 30 de ani România a fost condusă nu de puține ori de oameni incompetenți și corupți, lucru care se poate vedea în cele mai sărace localități din țară, în cele mai slab dezvoltate, în proiectele eșuate și în risipa de bani publici. Acum însă, cu acest proiect de lege care urmează să ajungă la promulgare, am toată încrederea că lucrurile vor începe să se schimbe.

Oameni precum primarul PNL dintr-o comună din Iași care a întreținut relații sexuale cu două minore chiar în primărie nu vor mai putea ajunge în funcții publice. Astfel de acte trebuie condamnate, nu susținute și aplaudate.

Fără penali în funcții locale și în Parlament a devenit realitate la nivel de lege, și îi cerem Guvernului să devină realitate și la nivel de Constituție. Persoanele condamnate penal nu au ce căuta în funcții publice!