Din datele Institutului Naţional de Statistică, reiese că între luna iulie 2021 și iulie 2022, România a pierdut peste 100.000 de locuitori (echivalentul unui oraș ca Satu Mare sau Botoșani), cuprinzând populația după domiciliu, informează financiarul.ro.
Concret, de la peste 22 de milioane de locuitori cu domiciliul în România, acum populația tării coborât la 21,9 milioane;
- Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,2%, respectiv 51,2%).
- Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 672.000 de persoane populaţia tânără de 0-14 ani
În contextul comparativ, populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Altfel spus, populaţia după domiciliu reprezintă populaţia de jure care poate să includă şi emigranţii; a nu se confunda populaţia după domiciliu cu populaţia rezidentă
Din estimările INS, în anul 2060, România ar putea avea 16,3 milioane locuitori (varianta optimistă), iar în varianta pesimistă, doar 12,5 milioane locuitori.
Sursa: financiarul.ro