PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satul românesc în însorita Italie. Românii au sărbătorit toamna cu produse tradiționale, muzică și voie bună

Aproape 400 de români au participat duminică, 2 octombrie, la evenimentul „Toamna în satul românesc”, desfășurat la Villa Fornarola, în localitatea Pavona, lângă Roma organizat de Asociația Villaggio Romeno, informează rotalianul.com. A fost o atmosferă de mare sărbătoare, cu produse tradiționale și ingrediente aduse inclusiv din județul Satu Mare, spectacole muzicale și ateliere interactive.

La eveniment au participat și Cosmin Mitrea, consul general la Consulatul României la Roma, preot paroh Daniel Șurubaru, din partea Episcopiei Ortodoxe a României în Italia, profesoare de limba română din regiunea Lazio, reprezentanți ai Asociațiilor de români din Roma.

Pe parcursul unei după amiezi însorite, au fost organizate ateliere de creație artistică (pictură, desen), la care au fost invitați copiii din comunitate, împărțiți în grupe de vârsta. Participanții au putut pleca acasă cu cărți gratuite în limba română, oferite în cadrul campaniei „Limba română dintr-o carte”, demarată în luna august în colaborare cu Inspectoratul Județean Școlar Mureș.

Unul din cele mai apreciate și așteptate momente a fost spectacolul culinar pregătit de organizatori, însoțit de degustare gratuită. Cei prezenți au putut asista la pregătirea unor preparate tradiționale românești, specifice anotimpului toamna, de către Chef Cristian Eremia, expert în gastronomie și consultant pentru emisiuni culinare TV în țară. La ceaun, s-a gătit în direct zacuscă de toamnă, tochitură și magiun de prune, iar, la grătar, bucătarii au pregătit mititei de casă, pastramă cu mujdei, vinete coapte în salată, ardei capia.

Ca desert, au fost servite felii de dovleac cu miere și scorțișoară și porumb copt! Nu a lipsit mustul, roșu și alb, adus special din Vrancea și o expoziție cu obiecte tradiționale folosite pentru zdrobirea sau stoarcerea strugurilor. Ca ingrediente, au fost folosite și produse biologice românești, aduse din țară, cum ar fi ardei de la Andrid sau roșii de la Petrești (Carei) sau struguri din viile de la Satu Mare.

În cadrul atelierelor creative, copiii, împărțiți pe categorii de vârstă și coordonați de artiștii Maria Miron, Fabio Morena, Salvatore Cucco au desenat, au pictat și au creat fructe colorate din plastilină, tema laboratoarelor interactive fiind „Toamna”. Fiecare participant a dat liber fanteziei, desenând și pictând simboluri ale toamnei. Toate operele au fost prezentate în cadrul unei expoziții virtuale, inaugurată pe pagina de Facebook a Asociației Villaggio Romeno.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată cu un spectacol muzical al trupei Emisfera, cu un repertoriu popular bogat, încununat de nelipsita horă românească.

Sursa: rotalianul.com