PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bolt ar veni la Satu Mare, dar așteaptă clarificarea situației economice

Cei de la Bolt ar putea să vină la Satu Mare, orașul nostru fiind următoarea țintă în cazul unei extinderi, dar compania aşteaptă clarificarea situaţiei economice, a spus country managerul diviziei de ride-hailing a Bolt România, Cristian Sălceanu, într-un interviu acordat wall-street.ro.

Cristian Sălceanu a spus că Bolt România nu are în plan extinderea în alte orașe în prezent, compania analizând contextul economic și geopolitic, dar că are solicitări din mai multe orașe ale țării pentru a se extinde.

„Dacă ar fi să ne extindem undeva, cel mai probabil următoarea țintă ar fi Satu Mare, cel care era următorul pe lista noastră, dar, date fiind condițiile actuale, am decis să nu ne mai extindem în alte orașe, până când nu vom avea o viziune mai clară asupra ceea ce se întâmplă”, a spus Cristian Sălceanu.

În prezent, Bolt România este deja prezentă în 28 de orașe.