PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Locuințe pentru tinerii specialiști din Sănătate și Învățământ, la Ardud. Investiție de milioane de lei

Primăria Ardud a obținut o finanțare de 2,906,509.76 RON prin programul național PNRR pentru a construi locuințe pentru tinerii specialiști din Sănătate și Învățământ cu scopul de a atrage personal specializat care să deservească comunitatea din Ardud și din localitățile aparținătoare.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a stabilit un proiect-tip care să servească drept model UAT-urilor în realizarea investiției, model care facilitează procesul de proiectare și reduce costurile acestora, astfel încât beneficiarii vor putea îndeplini prevederile și atribuțiile stipulate în contractul de finanțare.

Pe lângă elementele de eficiență energetică, trebuie avut în vedere că sistemul de management al clădirii (bloc de apartamente) reprezintă o soluţie automatizată complexă care integrează şi gestionează toate sub-sistemele şi echipamentele aferente unei clădiri: iluminatul interior și exterior, încălzirea, ventilarea și aerul condiționat, sistemele de securitate ale clădirii (control acces, protecție la incendiu, supraveghere și sonorizare), centrală termică şi auxiliare, sistemul de alimentare cu energie electrică (tablouri electrice, grupuri electrogene, UPS-uri), lifturi şi alte echipamente conexe ale clădirii.

Blocul care va fi amplasat in orașul Ardud, pe strada Bogdan Vodă, va avea consum de energie aproape egal cu zero, un aspect important în contextul creșterii prețurilor la energie.

Exit mobile version