PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Minorele răpite au fost găsite! Bărbatul ce le-a luat de acasă este audiat

Cele două minore ce au fost date dispărute în întreaga Românie au fost depistate în județul Prahova. De asemenea, bărbatul , în vârstă de 42 de ani, bănuit de săvârșirea faptei se află în custodia polițiștilor, acesta urmând a fi condus la audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.
Cercetările în cauză sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cu privire la aspectele constatate, au fost informați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Știrea inițială

La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10.25, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția a două minore, respectiv REPEDE GABRIELA-MIHAELA, în vârstă de 12 ani și GECSO ELENA-ANDREEA, în vârstă de 10 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19.00, la domiciliul minorelor, situat comuna Vama Buzăului, județul Brașov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoștință a concubinului mamei celor două minore, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuința sa, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21.00.

Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama celor două minore a alertat polițiștii. S-a declanșat mecanismul “Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând verificări, în vederea depistării minorelor.

Exit mobile version