Doi polițiști din județul Satu Mare au fost reținuți, astăzi, pentru 24 de ore, în urma unor percheziții făcute de procurorii Direcției Generale Anticorupție, potrivit surselor PortalSM. Cei doi sunt acuzați pentru infracțiuni de delapidare și înșelăciune.
Cei doi polițiștisunt frați și sunt acuzați că au efectuat afaceri imobiliare, construind și oferind spre vânzare locuințe, fără a le trece în declarația de avere. Potrivit surselor PortalSM, banii proveniți pentru construirea caselor ar fi din surse ilegale, respectiv din trafic de țigări.
Deocamdată, DGA nu a oferit informații oficiale despre acest caz, urmând să fie emis un comunicat de presă pe această temă. Sursele PortalSM susțin că polițiștii vor fi prezentați Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Știre în curs de actualizare…