PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Programul complet al Târgului de Crăciun. Căsuța Moșului, tur cu trenulețul și concerte

A sosit momentul mult așteptat! Marți, 29 noiembrie se deschide oficial Târgul de Crăciun din Piața 25 Octombrie.

,,Îi așteptăm pe sătmăreni să fie alături de noi la deschiderea Târgului de Crăciun, la momentul aprinderii luminițelor, care va avea loc la bradul din Piața 25 Octombrie, de la ora 18.00. Este un moment magic, la care ținem foarte mult și care aduce multă bucurie celor mici. Tot programul târgului este interesant, gândit astfel încât să aducă bucurie și să ne facă să simțim atmosfera sărbătorilor de iarnă”, spune primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

În Centrul Nou al orașului, sătmărenii vor fi întâmpinați de o atmosferă de poveste. În căsuțele colorate și frumos decorate, 30 de producători și meșteri îi așteaptă pe vizitatorii Târgului cu bunătăți, produse tradiționale, ornamente și cele mai frumoase cadouri de Crăciun.

Programul târgului este următorul:

În 24, 25 și 31 decembrie, respectiv în 1 ianuarie, târgul va fi închis.

Trenulețul și Atelierul Moșului

Ca o noutate a Târgului de Crăciun, în acest an, organizatorii îi vor bucura pe cei mici cu un tur realizat de Trenulețul Moșului, o activitate realizată cu sprijinul Administrației Domeniului Public Satu Mare. Trenulețul va porni în fiecare zi, din stația amenajată în fața Centrului Comercial Someșul – centrul cumpărăturilor tale, și va face curse între orele 18.00 – 20.00.

În Atelierul Moșului oferit de Catena, cei mici vor avea parte de multe activități creative, care sunt organizate și datorită implicării meșterilor și producătorilor sătmăreni.

Activitățile sunt gândite pentru un public de toate vârstele, pentru grupuri de copiii și tineri, care își pot anunța participarea completând următorul formular: bit.ly/atelierul_mosului_2022

Programul activităților:

Weekend-urile din timpul Târgului de Crăciun vor fi animate de prestațiile artiștilor locali și de colindele grupurilor de copii. Merită treceți pe la Târgul de Crăciun, iar dacă fotografiați lucruri interesante, dați-ne de știre prin intermediul paginilor de facebook și instagram.

Program la scenă

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, Consiliul Județean Satu Mare și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul sponsorilor:  Centrul Comercial Someșul, Catena și Fabrica de ciocolate Odoreu, parte a grupului german WAWI.