La data de 27 decembrie, în jurul orelor 22.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Avram Iancu din municipiul Satu Mare, în care ar fi fost implicate mai multe autoturisme.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, un bărbat de 39 de ani, domiciliat în Satu Mare, ar fi condus un autoturism pe strada sus menționată și, pe fondul consumului de alcool, nu ar fi păstrat o distanță laterală suficientă față de un alt autoturism care se afla staționat la marginea părții carosabile, proiectându-l într-un copac.
În urma producerii impactului, autoturismul a intrat în coliziune cu încă două autoturisme, de asemenea staționate. Din evenimentul rutier, a rezultat avarierea celor patru autovehicule, fără a fi înregistrate victime.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: IPJ Satu Mare