PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Boicot! Restaurante din Oradea scot din meniuri produsele austriece

Mai multe restaurante din Oradea „expulzează” din meniuri produsele originare din Austria, cum ar fi energizantele Red Bull, lichiorul Mozart sau vinuri și brânzeturi ce provin din această țară. Boicotul vine ca o reacție la votul negativ pe care liderii Austriei l-au dat inițiativei de includere a României în Spațiul Schengen. Inițiativa le aparține liderilor Asociației Ospitalității din Bihor (AOB), potrivit ebihoreanul.ro.

Potrivit președintelui AOB, Mircea Popa, decizia va fi implementată într-o primă fază în unitățile HoReCa ai căror reprezentanți sunt în comitetul director al asociației. Este vorba despre câteva dintre cele mai apreciate și căutate restaurante din Oradea: Allegria, Rivo Restaurant & Lounge, Due Fratelli, Rosecas, Via 29, Mediterana, respectiv sala de evenimente Palazzo.

De asemenea, AOB îi îndeamnă și pe ceilalți membri ai asociației (în total sunt circa 60 de restaurante, pub-uri, pensiuni etc.) să se alăture acestui boicot.

Într-un comunicat de presă, Asociația Ospitalității din Bihor subliniază că „România este o țară egală cu ceilalți membri ai Uniunii (n.r. – Europene)” și că printr-un asemenea protest cei care conduc afaceri în domeniul HoReCa își pot arăta „patriotismul”.

Mai mult, AOB le sugerează membrilor săi să nu mai folosească serviciile Raiffeisen Bank, respectiv ca cei care fac și livrări la domiciliu să alimenteze mașinile din stații românești de carburanți, știut fiind faptul că lanțul de benzinării OMV are baza în Viena.