PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Bebeluș ținut 5 ore la UPU Satu Mare! I-au învinețit mâinile încercând să îi pună o branulă

Situație vredincă de plâns la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Satu Mare! Un bebeluș în vârstă de 6 luni s-a întors acasă cu ambele mâini învinețite după ce asistentele s-au chinuit o oră și jumătate să îi pună o branulă. În tot acest timp, medicul de gardă trântea uși, își savura cafeaua în fața pacienților și răspundea iritat la orice întrebare.

O bunică s-a prezentat, miercuri, cu nepotul, în vârstă de 6 luni, la Unitatea de Primiri Urgențe. Bebelușul avea diaree de 2 zile și o stare degradată, astfel că mama a decis să îl trimită la Urgențe, în timp ce ea a rămas acasă cu cealaltă fetiță, în vârstă de 2 ani și jumătate. Bunica a stat cu nepotul timp de 5 ore la Urgențe, timp în care a avut parte de un comportament ce lasă de dorit din parte medicului de gardă, de asistente ce i-au învinețit micuțului ambele mâini încercând să îi pună o branulă, ca în final să îi fie luat sânge din picior.

Mama bebelușului a povestit pentru PortalSM întreaga situație. Redăm integral declarația acesteia:

„Mama mea s-a prezentat la UPU cu băiețelul meu de 6 luni, avea diaree de 6 zile, iar eu am rămas acasă cu cealaltă fetiță, de 2 ani și jumătate, cu aceleași simptome. De gardă la pediatrie era medicul R. P., un medic nepăsător, vulgar și cu lipsă de respect, flegmatic. Orice îl întrebai răspundea cu nepăsare și nervos. Au stat acolo aproape 5 ore cu băiatul meu, în acest timp așteptau analizele. Nu se putea întreba nimic de la domnul doctor, fiindcă trântea ușa în fața fiecărui pacient. Toată lumea se plângea de acest doctor. Mi se pare o inconștiență să stai cu un copil de 6 luni 5. E ceva inadmisibil. S-au chinuit o oră și jumătate să îi pună branula. Ambele mânuțe sunt vinete, într-un final i-au luat din picior. 

După 4 ore de plâns și suspine, mama mea a întrebat de la domnul doctor dacă mai trebuie să aștepte mult după analize și i-a spus că nu știe, și a trântit ușa. Erau mulți copilași care așteptau de 4, 5 ore. Înțeleg că sunt mulți copii bolnavi, dar totuși cum să vorbești așa cu pacienții și să își savureze cafeaua liniștit în fața ta. Nu e destul că condițiile lasă de dorit, toți copiii bolnavi îngrămădiți într-un singur loc. Într-un final, a venit jos o altă doctoriță care l-a preluat pe bebe.

Sunt profund dezamăgită de tot sistemul acesta corupt””

În următoarea zi, mama a mers cu copilul la un medic privat, dezamăgită de cele întâmplate cu o seară înainte. Copilul a fost diagnosticat cu enterocolită, iar acum acesta se simte mult mai bine cu noul tratament prescris.