PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Vasile Lup şi-a lansat cartea “Copilul descult al pantofarului”. Sute de persoane la eveniment!

Luni, 19 decembrie 2022, cartea “Copilul desculț al pantofarului” a lui Vasile Lup a văzut lumina tiparului și s-a bucurat de o lansare cu sala plină. Seara a fost una incendiară.

La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane, atât sătmăreni cât și cetățeni din diferite părți ale țării, Baia Mare, Zalău, Bistrița și Arad. Lansarea s-a desfășurat la Restaurantul Veneția, pe parcursul a trei ore.

Vasile Lup a ținut un discurs și a reușit să-i binedispună pe spectatori cu umorul său, i-a emoționat până la lacrimi cu povestea sa de viață și i-a motivat prin experiența sa.

Evenimentul a fost organizat și săvârșit până la cel mai mic detaliu. Încă de la intrare, muzica elegantă de pian și vioară iți mângâia sufletul, te purta într-o lume interioară proprie și te pregătea pentru ceea ce urma. Șampanie de la intrare, mesele aranjate, lumânările în sfeșnice elegante și orchestra live, toate contribuiau la imaginea unui cadru ca de poveste.

Cartea “Copilul desculț al pantofarului” a fost vândută cu peste 150 de exemplare pe loc, împreună cu autograful noului autor lansat pe piață.