Un sătmărean a fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului. Valer Cristian Beșeni, secretar general al PNL Satu Mare, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului.
Prin Decizia cu nr.566/16.12.2022 a prim – ministru, Nicolae – Ionel Ciucă, Cristian Valer Beșeni, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
“Pentru liberalii sătmăreni această numire reprezintă o victorie, dar și o recunoaștere a valorii oamenilor din PNL Satu Mare.
În perioada 2020 – 2022, Cristian Valer Beșeni a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, poziție în care s-a remarcat ca un bun organizator și coordonator al instituțiilor pe care le-a avut în subordine. Suntem încrezători că și în această nouă calitate de înaltă demnitate publică, Cristian Valer Beșeni își va face datoria în mod exemplar și va sprijini acele proiecte care să fie în beneficiul tuturor comunităților noastre și avem convingerea că PNL Satu Mare va avea numai motive de mândrie, legate de viitoarea activitate a noului secretar de stat”, transmite PNL Satu Mare.