PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident grav în țară. Un tânăr (19 ani) a zburat cu BMW-ul în acoperișul unei case

Accident grav în țară la început de an. Un BMW condus de un șofer de 19 ani a zburat în acoperișul unei case. În mașină se aflau și trei minori.

Accidentul s-a petrecut duminică seara, în prima zi din anul 2023, în județul Alba. O mașină marca BMW, condusă de un tânăr de 19 ani, a zburat la propriu în acoperișul unei locuințe, iar apoi după impactul cu solul mașina s-a făcut praf, informează alba24.ro. În autoturism se aflau patru persoane, trei minori și tânărul de 19 ani de la volan.

Pompierii ajunși la fața locului au găsit o persoană încarcerată în mașină și altele trei cu multiple răni. Au fost trimise mai multe autospeciale de intervenție, printre care și două ambulanțe. După aproximativ o oră de la momentul intervenției, cei patru răniți au fost transportați la spital.

Pagubele înregistrate la locuință sunt destul de serioase, fiind afectate atât zidul cât și acoperișul.

FOTO: alba24.ro

Exit mobile version