PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Indemnizația pentru urmașii persoanelor persecutate, amânată din nou. Deputatul Cozma cere lămuriri

Guvernul a amânat din nou indemnizația pentru urmașii persoanelor persecutate din motive etnice, cu puțin timp înainte de termenul la care urmau să fie acordate. Deputatul sătmărean Adrian Cozma cere lămuriri după această nouă amânare.

Concret, punerea în aplicare a deciziei de acordare a despăgubirilor pentru victimele represiunii din anii 40 sau pentru urmașii acestora (între care aromânii, evreii, romii etc) a mai fost amânată o dată pentru termenul de 1 ianuarie 2023. Cu doar două săptămâni înainte ca plata pensiilor să înceapă, coaliția de guvernare a stabilit să prelungească termenul de acordare cu încă un an.

Deputatul Adrian Cozma cere lămuriri și a transmis o întrebare ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, respectiv ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi:

Stimate domnule ministru,

Potrivit prevederilor art.1 alin. (1) lit. c) şi g) și ale art.3alin. (1)  Ordonanţa nr. 105 din 30 august 1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, copiii persoanele persecutate au dreptul la o indemnizație lunară. Din păcate, prin art. XXI Ordonanţa de urgenţă nr.168 din 8 decembrie 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative drepturile acestor persoane au fost prorogate până la data de 1 ianuarie 2024.

Deși potrivit art.1 alin.(5) din Constituția României, ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, la elaborarea bugetului de stat pentru anul 2023 nu s-a avut în vedere respectarea prevederilor Ordonanţei nr. 105 din 30 august 1999, aspect prevăzut și de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, vă solicit, domnule ministru al finanțelor, domnule ministru al muncii și solidarității sociale, să aduceți următoarele precizări: