PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Protest la Spitalul Judeţean Satu Mare după moartea Ştefaniei. Se cer demisii!

Protest la Spitalul Judeţean Satu Mare după moartea Ştefaniei, tânăra de 15 ani. În mediul online se organizează un protest în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în care se va cere demisia medicului impertinent care a tratat-o pe copilă.

În memoria Ștefaniei și a altor oameni umiliți și batjocoriți de Dr. R. P. cerem ca dansul să-și dea demisia ca nimeni niciodată sa nu mai treacă prin mâinile lui.
Toți avem copii,nepoți și aceste lucruri trebuie sa se termine!
Incepand de Joi 26.01 ora 18 ne adunam în număr cât mai mare în faţa Spitalului Județean pentru demisia dânsului și vom merge câte zile este nevoie sa ne audă toată ţara.
Vrem un spital sigur!
Distribuie și tu cât mai multor oameni!”, transmit iniţiatorii.

Părinţii fetei nu înţeleg ce s-a întâmplat

Părinții adolescentei, în vârstă de 15 ani, care a decedat în data de 18 ianuarie la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Satu Mare au o altă poveste comparativ cu cea a medicilor de la UPU referitor la decesul Ștefaniei. Ei spun că luni, 16 ianuarie, au fost cu fata la UPU, iar joi aceasta a murit tot la UPU.

Părinții fetei au vorbit într-un interviu realizat de TV1 și spun că vor să se facă lumină și dreptate în acest caz. Ei spun că fata nu s-a simțit bine luni, însă nu a fost în stare gravă, așa că au fost la spital cu ea. Acolo, spun ei, i s-au făcut raze și un test pentru depistarea gripei, care a ieșit negativ. Apoi, au trimis-o pe fată acasă, fără niciun tratament. Potrivit părinților, medicii i-ar fi spus să meargă la ORL. În ziua următoare, fata a fost la școală, s-a simțit bine, iar apoi, miercuri, au mers cu ea la Caritas pentru alte investigații.

Joi, fata nu s-a simțit bine, așa că părinții au dus-o din nou la UPU. Acolo, medicul i-a spus să se dezbrace după care i-a spus mamei:„Nu vezi că-i obeză?”. Femeia l-a întrebat pe medic ce crede că are fata, iar medicul i-a spus: „Taci din gură!”.

În ultimele clipe să audă fata că îi obeză și isterică… Nu pot să trăiesc cu cuvintele astea”, a spus mama în interviul realizat de TV1. 

Mama a fost rugată să iasă, iar apoi un medic a ieșit și i-a spus că fata este în stare gravă.

Eu nu știu cine o greșit sau ce s-a întâmplat, că nu îs doctor. Eu doar atâta pot să zic, că pe fiica noastră am dus-o pe picoare, zâmbind înauntru, veselă. Si am dus-o acasă în sicriu”, a spus tatăl fetei.