O proaspătă mamă ce a născut în data de 20 ianuarie 2023 la Spitalul Județean Satu Mare a ținut să facă publică experiența pe care a avut-o la Secția de Obstetrică. Ea a mărturisit că a mers cu emoții la spital, gândindu-se cât va trebui să plătească, cum se vor comporta cadrele medicale, însă, experiența a luat o întorsătură la care nu s-a așteptat deloc.
Medicii, asistentele și infirmierele s-au comportat exemplar, empatic și profesionist, proaspăta mamă precizând că toți au fost de nota 10*. A dorit să mai precizeze faptul că în cele cinci zile în care a fost internată nu a dat nimănui nici măcar un leu.
Femeia și-a făcut publică experiența pe un grup de pe un site de socializare, acolo unde a avut peste 100 de reacții din partea altor mămici, aproape toate fiind pozitive.
Echipa de la Secția de Obstetrică a Spitalului Județean Satu Mare dă dovadă, din nou, că dacă există voință, profesionism și deovtament, se poate!
Redăm integral mărturia mamei:
Vreau să vă împărtășesc experienta mea din Spitalul Județean Satu Mare, secția Obstetrică Ginecologie. În data de 19.01.23, am fost internata în spital pentru cezariana planificata (pe data de 20.01.23). M-am prezentat la spital cu bagaje, mi s-o făcut internarea și mă gândeam eu atunci: „Acum începe distracți. Oare ce mă așteaptă, cum voi fi tratată, și cât mă va costa să fiu băgată în seamă cât de cât”.
Și a venit surpriza! Tot cadrul medical se ocupă de paciente cu 100% devotament. Am întâlnit în cele 5 zile de internare tot felul de mămici și toate au fost tratate la fel. Începând de la infirmiere, asistente, doctorițe, toate sunt foarte atente și grijulii cu pacientele secției. In special aș vrea să îi mulțumesc doamnei dr. Cuibuș Andrea, dr. ginecolog, pentru atenția și interesul față de mine și de meseria ei.
Mulțumesc tuturor angajaților de la secția Obstetrică Ginecologie Spitalul Județean Satu Mare! Ați fost de nota 10*. Și vreau să precizez că nici 1 leu nu am dat nimănui . MULȚUMESC FRUMOS PENTRU TOT!”, este mesajul mămicii.