Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un bărbat din Botoșani care are de executat 250 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
În data de 6 ianuarie, la ora 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.
Cu ocazia efectuării formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, polițiștii au constatat că pe numele acestuia a fost emis, în data de 15 decembrie 2020, de către Judecătoria Luduș, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate timp de 250 de zile pentru săvârșirea infracţiunii abandon de familie.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră