Şoferul beat care a ucis-o pe asistenta Rodica Pal, într-un accident rutier, a fost arestat preventiv, după ce iniţial a fost reţinut şi ulterior plasat sub control judiciar. Bărbatul a fost reţinut imediat după accident, având o alcoolemie enormă şi a fost prezentat Judecătoriei Negreşti Oaş cu propunere de arestare preventivă, dar a primit control judiciar. Procurorii au atacat decizia, iar Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea lui pentru 30 de zile.
“Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Dispune arestarea preventivă a inculpatului O.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 cod penal, infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 cod penal şi infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. 1 cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 27.01.2023 şi până la data de 25.02.2023, inclusiv”, se arată în decizia judecătorilor.
Şoferul beat circula cu viteză şi adepăşit o coloană de maşini
Rodica Pal, asistentă medicală și mamă a doi copii, a fost ucisă, duminică seara, de un șofer beat în localitatea Vama. Ea a fost apreciată atât pentru profesionalism, cât și pentru comportamentul pe care îl avea față de cei din jurul ei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Vama, în timp ce se afla angajat în depășirea unei coloane de autovehicule pe sensul de mers Orașu Nou-Negrești-Oaș, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către o femeie de 45 de ani, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi la ieșirea de pe podețul de acces al unui imobil, fără a se asigura corespunzător. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul femeii de 45 de ani.
Bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.