PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cioban bătut de proprietarul unei parcele. Cere 10.000 de lei despăgubire

Un cioban din județul Satu Mare cere despăgubire de 10.000 de lei, după ce, în timp ce se afla cu oile la păscut, a fost bătut de proprietarul unei parcele.

Potrivit informațiilor PortalSM, în timp ce se afla cu turma de oi la păscut, ciobanul a fost agresat de un individ care i-a reproșat că oile se află pe parcela de pământ deținută de el.

Ciobanul a fost lovit la nivelul capului, toracelui și membrelor, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

După acest incident, ciobanul l-a dat în judecată pe agresor și îi cere acestuia 10.000 de lei.