PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Crima din Satu Mare. Bărbat omorât pentru o raţă. Încă doi suspecţi

Crima din Satu Mare. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul L.F., de 25 de ani, cercetat pentru săvărșirea infracțiunilor de omor calificat și tentativă la furt calificat dup[ ce l-a ucis pe bărbatul din Trip.

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

Din probele administrate rezultă că, în seara zilei de 18.02.2023, inculpatul L.F , însoțit de suspecții S.D și L.M , pe fondul stării de ebrietate, s-au deplasat la locuința vitimei T.I din localitatea Trip cu intenția de a sustrage o rață. Inculpatul L.F a escaladat gardul imobilului , fiind surprins și recunoscut de victima alertată de animalele domestice. Suspecții , speriați, au părăsit, locul faptei, iar inculpatul, pentru a se sustrage de la răspunderea penală, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu o cărămidă și cu piciorul în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio-facial acut care a condus la decesul acesteia.

Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție a1 Județului Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.