PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Deputatul Panait a cumpărat o mobilă pentru o grădiniță. A ajutat și la montaj

Deputatul USR de Satu Mare, Radu Panait, a cumpărat mobilă pentru o grădiniță din județ și a ajutat și la montaj: ,,Am văzut apelul online că grădinița are nevoie de mobilier și l-am achiziționat”, a spus deputatul.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Radu Panait:

,,Fiecare parlamentar își înțelege rolul cum consideră de cuviință. Eu consider că am fost ales ca să schimb în bine comunitatea care m-a trimis în Parlament. Fac asta prin inițiative legislative, prin încercarea de a atrage bani în județ, sau prin implicarea punctuală în anumite cazuri. Așa a fost și în cazul Grădiniței cu Program Normal din Gerăușa, unde învață zilnic 15 copii. Am văzut apelul online că grădinița are nevoie de mobilier și l-am achiziționat. Am avut ocazia să îl montez alături de doamna educatoare și de părinții copiilor.

Poate că acest gest nu va schimba fața învățământului din România, dar sigur face o mică diferență pentru copiii de acolo. Ce va schimba însă nivelul dotărilor din școli și grădinițe sunt fondurile PNRR, pe care primăriile și consiliile județene le pot accesa, până pe 19 martie. 1 miliard de euro sunt disponibili pentru dotarea cu mobilier și echipamente a sălilor de clasă, laboratoarelor și sălilor de sport. România se poate schimba, doar trebuie să punem toți umărul la treabă!”

 

Exit mobile version