PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Familie cu probleme lângă stadionul UNIO. Apelul de pe Facebook şi realitatea

O familie cu mai mulţi copii trăieşte în condiţii grele într-o locuinţă socială de lângă stadionul UNIO din Satu Mare. După apariţia mai multor imagini pe Facebook mai multe persoane au distribuit postarea şi câţiva oameni au sărit să ajute. Adevărul este însă diferit faţă de povestea de pe Facebook. PortalSM a aflat adevărul.

Postarea

Postarea anunţă că familia are neboie de alimente, mobilă, haine, copiii mănâncă doar ce primesc la şcoală şi dorm pe o plapumă întinsă pe jos.

“S.O.S ,😭😭😭😭😭😭
Este o familie care va cere ajutorul,ei locuiesc în Satu Mare la stadionul Unio sunt 4 copii 2 fete,2 băieți cu vârste cuprinse între 14,7,11,9 umbla la școală Octavian Goga au doar o camera dorm pe jos pe plapuma și pe haine, .Pe mama lor o cheamă F. E. are 46 ani este bolnava cu rinichii nu îi funcționează,are probleme la ficat are colesterol,mana stânga a fost operată și nu își poate mișca degetele .Tatăl copiilor ia părăsit .Au nevoie de alimente,haine ,mobila ,pat .Copii merg la școală fără mâncare ,doar mâncarea de la școala o mănâncă.si nici haine nu au .
Va rugam sa-i ajutam cu orice este bine venit .Ar avea de foarte multe lucruri nevoie dar fiecare dintre voi cu ce puteți 🙏🙏🙏”

Adevărul

Adevărul este însă altul. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au fost la faţa locului, după întrebările jurnaliştilor PortalSM şi au aflat că adevărul este diferit faţă de postare. Şi anume, familia respectivă îşi achită chiria, care este una modică, însă există o canapea pe care dorm copiii iar mama refuză ajutor. Patronul unui restaurant din apropiere le-a oferit câte o masă caldă pe zi, dar ei au refuzat să se mai deplaseze până la restaurant. Mama le-a spus că ar prefera să primească acasă mâncarea…

Băiatul cel mare, care are 20 de ani, despre care nu se face nicio referire în postare, şi-a obţinut permisul de conducere, îşi caută loc de muncă şi doreşte să se mute singur tot într-o locuinţă socială.

Cei de la Direcţia de Asistenţă Socială au stabilit că minorii nu sunt în pericol, ei au încălzire, doar că au probleme cu absenteismul la şcoală. Şi-au scos mobila din casă şi aşteptau să vine cineva cu altă mobilă.

Într-adevăr familia trăieşte în condiţii insalubre, cea mai mare problemă a lor este însă modul în care îşi gestionează spaţiul şi îşi întreţin locuinţa.

Exit mobile version