PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin

Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, pentru deportarea copiilor ucraineni în Rusia, faptă considerată crimă de război, informează biziday.ro.

Judecătorii informează că există motive solide pentru a crede că președintele rus și comisarul pentru drepturile copiilor, Maria Alekseyevna Lvov Belova, sunt vinovați de crime de război în urma deportării ilegale și transferul ilegal al copiilor din teritoriile ucrainene cucerite în Rusia. Judecătorii Curții Penale arată că Putin ar fi putut emite o decizie pentru a opri deportarea, dar nu a făcut-o, deși cunoștea că există acest fenomen.

Vladimir Putin și Maria Alekseyevna Lvov Belova nu pot fi arestați decât în statele care au semnat acordul de organizare a instanței, iar Rusia nu este unul dintre ele. De altfel, în urma anunțului, Moscova a declarat că nu recunoaște jurisdicția Curții Penale Internaționale, iar decizia “este oricum fără valoare”.


Sursa: biziday.ro