PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Defilare cu husari și fanfară. Ziua Maghiarilor, sărbătorită în municipiul Satu Mare

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită, miercuri după-masă, 15 martie, în municipiul Satu Mare. Organizația Județeană Satu Mare a UDMR, Fundația Sfântul Ștefan și Asociația Tinerilor Maghiari au pus la punct un amplu eveniment ce a debutat la ora 16.30, în centrul orașului.

Mii de sătmăreni s-au adunat în această după-masă în centrul municipiului Satu Mare. Evenimentul dedicat maghiarilor de pretutindeni a debutat în fața Ceasului Electric, acolo unde au avut loc depuneri de coroane la Placa Memorială Petőfi Sandor.

La ora 17.00 a început o procesiune impresionantă cu fanfară și husari în Piața Libertății, pe strada Ștefan cel Mare, până în Piața Eroii Revoluției, acolo unde oamenii s-au adunat în jurul statuii lui Petőfi Sándor.

Odată cu încheierea discursurilor, au avut loc depuneri de coroane la statuia lui Petőfi Sándor din Piața Eroii Revoluției.