Garda de Mediu a dispus ridicarea toaletei din P-ța 25 Octombrie, iar Primăria municipiului Satu Mare a fost sancționată.
Problema toaletei amplasată în Piața 25 Octombrie a fost semnalată încă de la începutul acestui an de sătmărenii care locuiesc în zonă. Aceștia au formulat o sesizare prin care au solicitat ca toaleta să fie mutată de sub geamul lor. În cele din urmă, toaleta va fi mutată după intervenția Gărzii de Mediu, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, Adrian Cozma.
,,Primăria, la fel ca și noi și la fel ca alte instituții sau firme private, are obligația de a-și obține toate avizele necesare pentru a primi autorizație de construcție. Totodată trebuie să se conformeze atunci când este sancționată disciplinar și administrativ așa cum s-a întâmplat în urma evaluării pe care a făcut-o Garda de Mediu”, a scris, pe Facebook, Adrian Cozma.